wyu

Priveam mereu in Viata, ca fiecare

Desi am mai scris, mai mult decat gandeam, 1101 randuri intr-o singura oara, pe parcursul mai multor zile din ore, ore ale mai multor zile, de fiecare data rupeam. Niciun drum nu ducea spre final. Cand am ajuns la un numar suficient de reinceperi au aparut distorsiunile intre factorii generatori: timp real, timp sideral, timp, optica mea, optica mediului de referinta, martor si punctul de echilibru. Pozitia si centrul intregului schimbandu-se, dicta altfel de coordonate pentru fiecare dintre ceilalti factori.
A trebuit sa rup din nou, dar cand am vrut sa arunc, cosul nu mai era acolo, pe masa nicio coala, iar in mana tineam doar 3 foi intregi si goale, numai in josul ultimei, mijeau cateva randuri.
Trebuia sa simplific totul. Trebuia sa spun doar „ceva despre…” dar ar fi fost ca si cand as fi facut un desen, o schita. Sa faci o schita, inseamna a delimita o suprafata dintr-un intreg, inseamna de fapt sa faci niste operatii cu limite, iar asta ar inseamna ca tu sa interpretezi punctul de referinta astfel incat sa obtii extrema cea mai mica a unei limite, de ambele parti: a punctului de referinta si a ta dar „este stiut cum particulele din ce in ce mai mici nu mai pastreaza caracteristicile intregului ..,” fiindca acum nu ar mai fi putut fi vorba despre cele patruzeci de pagini ale mele.
Oare cine ar putea sa cunoasca atat de bine intregul (oricare ar fi el) incat sa-i poata reaseza coordonatele pentru a putea suporta o stare mai mare de condensare?
Atunci am lasta-o balta, si-am condensat omeneste.
Dar asta nu inseamna ca nu ma gandesc mereu la Viata. Si cu cat dilat acest cuvant in mintea mea, il pierd si nu-l mai pot numi asa. pentru ca ea, Viata, mi-o include. Si daca incerc sa fac altfel de presiuni asupra ei cu tot ce mai am in dotare, Ea, le include.
De exemplu: daca n-am crede in nimic, Ea oricum ne-ar include. Si daca n-am mai exista cum am zice noi, deloc, Ea tot ne-ar include.
Cum as fi putut oare sa scriu fara ca niciun factor sa nu distorsioneze, despre ceea ce ma include?
De aceea, orice nu scriu sau scriu, orice fac sau nu fac, orice gandesc sau nu gandesc, orice simt sau nu simt, visez sau nu, e Viata si Ea, ma include.
Cand eu scriu, tu scrii, noi scriem in asa fel incat noi, nu mai existam, e chiar Ea, Viata si totusi, Ea, ne include.

-  //   -

Am incercat un soi de ravna in punerea cap la cap a lucrurilor care imi ofera mai mult ca altadata, o stare de mirare continua fata de protuberantele devenirii omului din ultima jumatate de secol. Si tot dand tarcoale in susul si-n josul acestei evolutii am vazut ca de fapt, protuberantele nu erau niste organizari suplimentare la exterior ale functiilor umane, ci o recalificare materiala a celor imateriale, din interior.

*

Ravna mea tintea informatia furibunda de generatii ultime si incerca sa facă  legatura cu scopul generatiilor prime dar undeva exista o veriga lipsa, de fapt, un cot de veriga lipsa, fiindca saltul informational pluridisciplinar era prea abrupt in sus iar cel al constiintei manipulante prea abrupt in jos. Beneficiile ridicarii calitatii vietii care de zeci de ani se tot  prefigurau anuntau acum vectorii triumfatori ai -eternitatii, omniscientei si omnipotentei omului-¹, si se suprapuneau perfect peste realitatea emanata, dar de vector opus.

Si cu cat avansam in descifrarea  bine ascunselor cauze ale inversproportionalitatii, absurdul devenea din ce in ce mai explicitat si mai reglementat legal. Natura cauzelor parea ca deroga de la orice traseu natural care, indiferent de scorul decalajului instalat, n-ar fi putut atinge atat de fidel subsecvent, aceasta cota a retrogradalitatii. Cu toate acestea, ea crea autenticitati  chiar verificabile prin masuri stiintifice, de cele mai multe ori printr-o plasare interpretata, in simtul vazului, auzului si a altor simturi mai putin sofisticate, stimulate pana la paroxism de focurile incrucisate ale progresului, descriind astfel silogisme deductibile  in constiinta, de masa, amprentate in subconstient si poate chiar, si de ce nu  in viitorul apropiat, redundante direct in supraconstiinta – ca iminentă descoperire  stiintifica de laborator. Deci, acoperitoare ca argumentatie in faţa cârtitoriilor contestatari ai  viitorilor autori de cauze prime.

—————-

¹ http://www.news20.ro/articol_Am-putea-deveni-nemuritori-in-20-de-ani_-gratie-nanotehnologiei_12642.html

http://www.flacarais.ro/cms/site/f_is/news/nemurirea_fizica_la_o_gena_distanta_38766.html

http://www.natgeo.ro/stiinta/cercetare-si-tehnologii/8599-particula-lui-dumnezeu

http://www.financiarul.com/articol_12891/cinci-miliarde-euro-pentru-particula-lui-dumnezeu.html

^{———————–}

Or, ca viitori autori ai acestora, cine sa-si mai puna problema restabilirii acordajului de sens dintre  cele doua planuri de semn contrar, (cel al  descoperirilor inaugurale si cel al lipsurilor esentiale), cand ne aflam in plina era bio-neuro/logico-mecanicista  x-D,  în care realitatea omului… natural apare ca o malformatie congenitala intratabila? De ce sa investesti in multitudinea de nevoi ale unei  umanitati imperfecte, independente, mereu nesatisfacute, de cele mai multe ori refractare si pe deasupra si-n continua crestere si s-o restaurezi ca sa-i poti recupera functia si organul care te intereseaza, cand poti investi in instrumente cu care, in noua maniera ixo-logica poti sa creezi o umanitate perfecta cu nevoi minime si aptitudini maxime? Si asta, fie prin reimplementarea ei cu un hard si un soft nou ², capabil sa discearna  singur si sa stearga etapizat  sau selectiv, toata informatia perimata, inutila, iar cea ramasa sa primeasca contra cost,  o updatare automata, anulandu-i-se astfel toate neajunsurile si readucand-o la nivelul optim de stabilitate.

Sau fie, reinitializand pur si simplu sistemul.

^{———————–}

² „Un articol recent publicat de catre prestigioasa revista Science si preluat de catre Newscientist arata ca 2 cercetatori de la California Institute of Technology (Caltech) au creat modelul unui calculator molecular, alcatuit din molecule de ARN, care ar putea functiona intr-o celula vie. Mai precis, Maung Nyan Win si Christina Smolke de la Caltech au creat un dispozitiv pe baza ARN (acid ribonucleic –alaturi de ADN unul dintre acizii nucleici) care functioneaza ca o poarta logica. Aceasta ar permite astfel rularea unor operatii logice in interiorul celulelor vii, ceea ce ar insemna inca un pas spre aparitia calculatoarelor moleculare performante[…] Ideea – fara a fi consumata practic – a aparut cu mult timp in urma. Spre exemplu in 1682, Robert Hooke propunea un model de functionare a memoriei[…] MB: Primul pas efectiv in aceasta directie a fost facut in 1994, cind s-a rezolvat pentru prima data o problema matematica folosind material biologic pentru a rula un algoritm. Folosind enzime pentru partea “hard” si  ADN pentru “soft” – adica pentru a transmite instructiuni si a citi rezultatele, a fost rezolvata o problema matematica relativ complicata[…]Treptat entuziasmul s-a mai racit, timp in care cu totii am inceput sa ne dam seama ca de fapt miza sta in alta parte. Si este mult mai mare! Ideea nu e sa facem un calculator performant din material biologic. Ci ca am putea face un calculator care sa functioneze intr-un sistem biologic[…] Rep:De ce e mult mai importanta realizarea unui asemenea calculator  – capabil sa functioneze intr-o celula? MB: Pentru ca, de fapt, ne intereseaza sa putem intelege si influenta ce se intimpla intr-o celula vie. Dorim sa putem calcula si influenta procesele ce se petrec aici. Iar solutia ar fi un sistem care sa fie simultan 1-de natura biologica, 2-autonom, 3-programabil, 4-capabil sa ia decizii, sa calculeze. O astfel de constructie, care ar fi capabila sa functioneze in interiorul celulelor, ar putea sa evalueze si sa influenteze procese biologice. Rep: Sa revenim la inventia celor doi cercetatori de la Caltech. In ce consta de fapt aceasta?
MB[…]Practic este vorba de doua etape: se face evaluarea unor parametri chimici din interiorul unei celule, iar apoi, in functie de rezultat, se executa anumite operatii logice la nivel molecular. Aceste operatii logice inseamna in  ultima instanta, o modificare a insusi comportamentului celular. […]Bineinteles, in final, ideala ar fi realizarea unor constructii mai mari, alcatuite din proteine cu activitati enzimatice precise, care sa fie generate si folosite in celula in diferite conditii specifice. Cu alte cuvinte am putea reprograma functionarea organismului asa incat sa eliminam cauza anumitor boli.”  (Hotnews.ro 26 octombrie 2008)

—————

De virusi va mai fi un timp vorba, pana la update,  pe urma, cine va  mai avea nevoie de ei?

Dar atata timp cat suntem in faza asta si lucram inca in „sistem binar”, am lasat deoparte  teoria conspiratiei si i-am zis teoria teoriei conspiratiei, fiindca la baza unei nevoi nu sta o teorie, mai ales ca aceasta pare sa faca parte dintre nevoile cele mai naturale, mai firesti, aceea a marcarii teritoriului, insa una umana. Si, daca a fost una cosmografica, (baze pe Luna si pana in 2015 pe Marte)  si cosmologica (LHC ) , de ce n-ar fi atunci si  una planetara? (ca un fel de stafeta din ce in ce mai ireverentioasa in pretinderea unui scaun tot mai imuabil de domnie)

Singura problema care ar mai ramane de rezolvat pentru pescuitorii de viitori creatori ai creatiei create n-ar mai fi decat – perisabilitatea accelerata si prognosticurile „upside down”  a unicului punct si singurul conditionat comun intregii omeniri, in alegerea caruia, (cu cateva exceptii de exceptie),  ea nu a mai avut drept la liber arbitru . Punctul care-i leaga pe toti, deopotriva, indiferent  de orice apartententa, indiferent  cine sunt sau ce vor fi,  ce au,  ce vor avea sau nu, albi, galbeni sau negri, umanoizi sau reptilieni, vii sau morti: Pamantul .

Aici ramane muta cam orice performanta in materie de progres real desi, daca stam sa ne gandim, o noua geneza sau macar clonarea Terrei, iesirea ei de sub incidenta spatiului si timpului sau macar descoperirea si colonizarea altor planete identice cu Terra http://astroesoteric.blogspot.com/2009/09/misterul-cosmografic-despre-uluitoarea.html ar trebui sa fie floare la ureche pentru ambitiosii pamanteni, cu toate ca unii spun ca e  mult mai usor si mai ieftin: sa impaduresti terenurile aride; sa nu mai casapesti fondul forestier; sa stopezi poluarea producand pe scara larga combustibilii ieftini, neconventionali/alternativi, sa scoti din maneca adevaratele mari inventii ale secolului³ (care intamplator sau nu, sunt romanesti-desi statul roman n-are, zau, niciun amestec) lasate la dospire sau tergiversate ca sa fie  neoperante (inca). Unii ar numi  asta iar teoria conspiratiei dar e suficient sa ne inchipuim ce s-ar intampla daca alti combustibili nu numai nepoluanti dar radical mai ieftini, sau daca cea mai puternica sursa de energie utilizata  azi si cu cea mai nociva poluare (radioactiva), ar deveni practic nepoluanta, cum s-ar schimba fata pamantului? Sa luam de exemplu ce s-ar intampla cu  puterea marilor concerne petroliere din intreaga lume si aceea a guvernelor care s-au „straduit” atat  sa-l „extraga” si  aproape a tuturor industriilor de transport care ar trebui reconfigurate, a marilor furnizori de gaz ai lumii, cum ar percepe bursele aceasta schimbare, in ce buzunare ar lovi?

————

³ “Scut antiradiatii care produce curent electric Liviu Popa-Simil, un inginer fizician roman care a lucrat in laboratoarele Los Alamos, din Statele Unite, a parasit celebrul centru de cercetari si s-a lansat in lumea afacerilor. El a fondat o companie particulara de cercetari (LAVM). Initiat in tainele subparticulelor atomice, el a gasit o metoda de a folosi energia emisa masiv de materialele radioactive care va schimba lumea, spun specialistii. Alaturi de Claudiu Muntele, profesor de fizica la Universitatea A&M din Alabama, Popa-Simil a reusit sa creeze un nanomaterial special, deosebit de util pentru protectia mediului. Acesta este capabil sa absoarba particulele cuantice emise de materialele radioactive si sa le “epuizeze” de energie, obligandu-le sa genereze curent electric. […] Baterii nemuritoare Popa-Simil a declarat pentru “New Scientist” ca tesatura din nanotuburi de carbon poate fi utilizata pentru a extrage energia chiar si din roci radioactive de mici dimensiuni, ceea ce ar duce la aparitia unor baterii cu viata extrem de lunga, nepericuloase pentru om. Noile generatoare nucleare vor putea asigura energia necesara atat navelor cosmice, cat si a automobilelor sau avioanelor terestre. Inventia a fost prezentata public pe 25 martie, in cadrul Salonului de Primavara organizat in San Francisco, de catre Societatea Americana de Cercetari in domeniul Materialelor. Cu aceasta ocazie, David Poston, fizician in cadrul laboratorului Los Alamos si consilier al Departamentului American al Energiei, a apreciat ca materialul va avea un puternic impact asupra utilizarii energiei nucleare si a viitorului in general.“  (Energia psihotronica iese din dosarele secrete. StiriRol.Ro-3.04.2008 art. orig in . Adevarul)

http://www.google.ro/url?sa=t&source=web&cd=1&ved=0CBYQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.ecomagazin.ro%2Fsolutia-pentru-omenire-energia-nucleara%2F&rct=j&q=popa%20simil&ei=cim-TPvsKsOG4gb-k63EAQ&usg=AFQjCNHV5axczBzxapBWTT–9p4de-OzYQ&cad=rja

http://www.adevarul.ro/actualitate/verde/Minicentrala-nucleara-solutie-case_0_25798323.html

http://www.google.ro/url?sa=t&source=web&cd=2&ved=0CBkQFjAB&url=http%3A%2F%2Fwww.curier.ro%2Findex.php%3Foption%3Dcom_content%26task%3Dview%26id%3D16752%26Itemid%3D375&rct=j&q=radu%20marin%20combustibil%20apa%202010&ei=yhO7TIfyIsjHswbYnaTCDQ&usg=AFQjCNHILIAYkhkG7FfGkcp6Ig1DZDcjgg&cad=rja

———–

Sa te preocupi si sa investesti mai intai in toate acestea si in multe alte lucruri simple neexploatate inca sau ignorate cu buna stiinta,  sa lasi independenta organismelor internationale de coergitie fata de toate abuzurile,   sa nu mai permiti decimarea unor natii vinovate ce poseda bogatii  si nici controlul prin pauperizare a majoritatii natiilor dependente de combustibilii conventionali sau de alte resurse cu carcater restrans, sa eliberezi adevarata si  naturala economie de piata, sa aplici sanctiuni drastice marilor cheltuitori si risipitori de resurse naturale, marilor furnizori de noxe, marilor furnizori de razboi,  sa stimulezi zonele rurale, sa populezi zonele agricole parasite cu mana de lucru aproape gratuita prin deplasarea populatiior muritoare de foame din tarile lumii a 3-a si …a  4-a, sa desalinizezi si  sa purifici apa marilor si oceanelor, ca tot e destula,  sa reduci cu adevarat cheltuielile pentru  inarmare si cercetarile antiviata.

Toate acestea ar insemna nu numai sa poti reface atmosfera pamantului, sa  restabilesti echilibrul ecologic si circuitul optim al apei in natura, ar insemna sa asiguri hrana ta si a altora, ar insemna sa-ti asiguri resusele de apa potabila pe termen nedefinit,  ar insemna sa -ti asiguri stabilitatea monetara,  ar insemna sa-ti oferi resurse umane si natii pline de vitalitate, puternice si solidare, ar insemna sa-ti oferi timp,  fonduri  si  pacea necesara creatiei care sa-ti aduca intelegerea a ceea ce  trebuie sa cauti si sa descoperi ca sa nu-ti ucizi proprii semeni ci impreuna cu ei sa poti prospera in armonie cu tot ce te inconjoara.  Sa ai incredere in selectia naturala a Pamantului.

Singur, Pamantul  ar fi avut tot ce trebuie ca sa-si organizeze, sa-si reglementeze, sa-si trateze, sa-si sporeasca si sa-si intretina intreaga sarcina evolutiva ce s-ar fi  dezvoltat aici daca omul, odata cu dobandirea liberului arbitru nu ar fi cazut din nou in capcana lacomiei si orgoliului muscand pentru a  doua  oara din pomul cunoasterii materiale (desigur, de laborator),  dar tot nepregatit, si  nu  si-ar fi extins mintea prin cunostinta,  in loc sa muste mai intai din  pomul cunoasterii transcedentale si sa-si extinda mintea prin constiinta.

Apoi toate i s-ar fi adaugat.

http://www.youtube.com/view_play_list?p=A1F22901EFC0A35D&playnext=1&v=xGiRQEDkNhI

http://www.youtube.com/watch?v=PyfmTDOVRyM

http://www.youtube.com/watch?v=1_sZtnLA65w

http://www.youtube.com/watch?v=bddar1OdzlA

Oare omul va ajunge sa inteleaga macar prin intermediul computerului prelungit in om sau a omului prelungit in computer, ca ecranul perfect nu este nici cel 3- ,4-, 5-,… 22 – D, ci cel n –D, (unde  D= n iar n este infinit)? ca partea nu este ca intregul si desi el este reprezentat in fiecare cuanta a ei, din care poate fi reconstituit, nu va putea avea calitatea intregului original care intotdeauna o va include? si ca pentru a redeveni intreaga ii vor trebui eforturi cu totul si cu totul speciale si cu totul de alta natura decat cea cercetata? si ca  intelegandu-si propria evolutie va afla ca partea pe care o reprezinta nu este nici sigulara si nici independenta? si ca nu va deveni primordiala decat impreuna cu toate partile despartite de intreg?  Ca fara ele, partea nu va mai avea parte?

*

Pentru toate acestea adunate si mai mult decat acestea,  am totusi incredere ca va mai ramane un virus, genofenomenalul virus de tip retea – „Mintea in rugaciune, daruirea de sine si spiritul de sacrificiu” – (Intrarea pe frecventa inalta, atragerea particulelor luminoase, golirea de gandurile negative – de gandurile de frecventa joasa , dependenta de starea de materie a energiei, de frica) http://www.youtube.com/watch?v=atZvWsdxlqI care va distruge efectele parestezice neuronale si de afect si va deconspira parazitii din retea ⁵, modificand modificarea⁶ si, desi va fi vanat cu o tehnologie antivirus nemaintalnita pana acum, va fi imposibila detectarea lui. Marii maestrii ai „informaticii” ar trebui sa-i decodifice algoritmul, dar nu vor putea pentru ca  desi stiinta va descoperi parametrii care-l alcatuiesc, natura lui le va ramane necunoscuta fiindca a lor, ii va obliga sa-l trateze gresit. Ca pe o anomalie.

Căci anormalitate, boala, handicap, reavointa, minciuna, lasitate, prostie, infractiune, tradare, se va numi tot ce pana mai ieri s-a numit normalitate, sanatate, virtute, onestitate, adevar, bunatate, curaj, dreptate, credinta, loialitate, asa  precum naturalul, spontanul, neinteresatul, nedeliberatul, necenzuratul, este inlocuit de artificial, premeditat, interesat, deliberat, cenzurat, si asa precum liberul va fi controlat si amanetat si desi va ramane liber, va ramane liber in prizonierat.

—————-

5 -  „De la arme neletale pânã la scut antiradiatii- Un istoric succint al cercetãrilor în domeniul parapsihologic aratã cã, exact la sfârsitul secolului al XIX-lea, dupã ce oamenii au început sã asocieze gândurile cu electromagnetismul, au apãrut ºsi primele societati metapsihice, care si-au propus sã cerceteze organizat aceste fenomene în cel mai adânc secret.
În 1993, un articol publicat de revista americanã „New Scientist” îl cita pe colonelul John Alexander, care lucra în laboratoarele Los Alamos, din New Mexico, ºsi coordona programul de cercetare în domeniul armelor neletale. „Încercãm sã descoperim metode care sã le ofere comandantilor militari mai multe optiuni în confruntarea cu inamicul.
Noile arme trebuie sã ne asigure un control eficient, dar nedistructiv, asupra maselor si civililor ostili”, spunea acesta. Noile arme, ce folosesc unde electromagnetice, de diverse frecvente, induc în mintea tuturor celor care nu se protejeazã prin cãsti speciale tot felul de gânduri (de sinucidere, tristeþe, obosealã sau deprimare) sau reacþii incontrolabile (greaþã, vãrsãturi etc.). Acest gen de atac transformã orice armatã, oricât de bine antrenatã, într-un grup de oameni incapabili sã lupte sau sã se opunã unei forþe invadatoare. În cei 15 ani care au trecut, cercetãrile au avansat cu mult peste aceste exemple.
Azi se pot induce vise controlate, stãri de hipnozã sau de isterie care, pe bunã dreptate, nu trebuie sã fie la îndemâna oricui. Din acest motiv, toate studiile legate de particulele subatomice au primit stampila „Top Secret”. (Sabina Tudor, 2008-04-03 Adevarul)

6–Refacerii artificiale  a structurii organice si functionale dupa tiparul initial (ADN) prin intermediul geneticii moleculare ar trebui sa i se asocieze,  prin coroborare sinergica cu celelalte cercetari stiintifice de azi (din domeniul fizicii cuantice, bionanotehnolgiei, biochimiei, chimiei si toxicologiei),  structura muleculara corespunzatoare in cea mai mica particula a ei si legatura intrinseca cu structura organica, de care nu este desprinsa si cu care intretine un feed-back permanent, Ca atare, nu poti reface doar functia organica, reconstituind organul, ci trebuie sa refaci si motorul care –l mentine in functie si mai mult decat atat, trebuie sa refaci particula energetica capabila sa propulseze motorul. (n.a.)

http://www.youtube.com/watch?v=UcMHjZ-hX5g&feature=related

Pe de alta parte, metoda de recuperare a functiei, la nivelul interventiilor nanotehnologice asupra celulelor vii (insuficient cercetate, dar deja amortizate pe piata) nu tine seama de semnalele de alarma trase de specialistii din celelalte domenii ale stiintelor cu care interfereaza, asupra mutatiilor, modificarilor chimice si toxicologice inca necunoscute si care au avut loc deja in procesele experimentale. (n.a.)

http://www.google.ro/url?sa=t&source=web&cd=1&ved=0CBQQFjAA&url=http%3A%2F%2Fwww.epochtimes-romania.com%2Farticles%2F2009%2F08%2Farticle_54472.html&rct=j&q=nanomateria%20are%20o%20alta%20chimie&ei=4jm-TPzRMcGK5Aab-5m-AQ&usg=AFQjCNGoPzRGz1Jkl_6fxxX4ZaGqajXadA&cad=rja

Modificari la nivelul ADN-ului apar si prin alimentatia modificata genetic folosita déjà pe scara larga, prin introducerea standardizata de alimente cu compusi chimici nocivi pentru organismul uman dar sterilizanti ai bacteriilor, fungilor, parazitilor, etc., regimuri speciale pentru cele naturale cu continut vitaminic excluse din compozitia produselor comercializate ca alimente de baza. http://www.youtube.com/watch?v=Yqlh23o5vGw

http://www.wipo.int/ipdl/en/madrid/key.jsp?KEY=932155

De asemenea, lantul vicios dintre slabirea capacitatii de aparare a organismului, prescrierea si folosirea neprofesionista de antibiotice (fara antibiograma), producerea de antibiotice din ce in ce mai puternice, cu spectru larg, aparitiei implicite de noi generatii de bacterii rezistente, intratabile, noile tulpini de virusuri, rebele care produc suprainfectii, si interesul marilor industrii farmaceutice de a spori profiturile, falimentarea  farmaciilor cu produse naturiste si nerecomandarea acestora,  sunt cauze inseparabile si dialectice ale mutatiilor severe la nivelul ADN-ului uman. (n.a.)

http://www.youtube.com/watch?v=4c7zBsxalUU

—————————————

^-Si cu toate ca mereu imi spun ca trebuie sa vedem doar partea minunata a lucrurilor, ca cei care concentreaza puterea si au deci parghiile decizionale, indiferent la ce nivel sunt acestea  constituite (de stat/state, de ramura, de interes, global) sunt condusi de viziunea propasirii generale a omului –

ca nimeni niciodata indiferent de avantajele acestei puteri pe care ar detine-o: economica, financiara, politica, militara si de alte naturi, nu va indrazni sa-si faca un plan si sa profite de cuceririle stiintei, chiar daca le-a finantat, folosindu-le in sens levogir sau in cel mai bun caz in interes propriu, ca niciodata nimeni nu va profita de aceste avantaje unindu-si fortele sub un singur crez,  pentru a aduna si mai multa putere, si mai multa forta economica si  financiara, si mai multa forta militara spre a o concentra in tot mai putine maini si a-i subordona si mai bine pe cei care nu le poseda, si ca niciodata cei ce ar dobandi o asemenea forta nu ar putea recurge la subminarea natiunilor mici, lipsite de aparare pentru a-si intinde si mai mult zona de influenta si nici pentru a-si insusi intr-o forma sau alta bogatiile acestora, iar ele ar fi atat de darze incat s-ar opune cu toate riscurile dar n-ar ceda acestor feluri de agresiuni, si ca aceste puteri nu s-ar folosi nici de slabiciunea diverselor categorii sociale privilegiate cu pozitii strategice in interior care n-ar ceda si ar rezista neclintite la asemenea pierderi, cu atat mai mult nu s-ar putea folosi nici de slabiciunea  cetateanului de rand care n-ar tremura de frica pierderii locului de munca si nici n-ar accepta o paine mai buna decat cea pe care o are, sau de cel care n-are nimic impotriva fiindca, ce nu cunoaste nu-l intereseaza, si nici de a cetateanului care nu conteaza chiar daca ar avea ceva impotriva,

-         ei bine, tot nu-mi intra-n cap:

http://www.youtube.com/watch?v=ohtU7x6dKb8

http://www.youtube.com/watch?v=DNkPptjv8uE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=IDUbZYGbikw

Si daca ar fi sa cautam un raspuns la toate acestea, am constata ca noi oamenii in fiecare clipa a vietii noastre am avut de ales. Intre doua lucruri cel putin. Intre bine si mai bine. Intre bine si rau. Intre rau si mai rau.

Iar ceea ce este in cuprinsul vietii acestui pamant este ceea ce noi, parintii si parintii parintilor nostri am ales.

Pentru ca alegand am construit sensul  alegerii noastre in celalalt de langa noi si astfel, din aproape in aproape, in toti ceilalti.

Niciun om care a trait, n-a trait fara sa aiba prilejul de a alege chiar si atunci cand aparent nu a avut de ales.

Si am gresit ignorand mai mereu ceea ce este cel mai rau.

Asa se construiesc fundamentele natiunilor viitorului, nefericirea de profunzime a unei umanitati saracite de ea insasi, sterile si insingurate, alegand cea mai rea dintre toate alegerile posibile: vanzarea de duh.

Sa nu ne intrebam atunci de ce materia, ca unitate inseparabila va fi silita sa ne tradeze la randu-i. Dar o va face mereu nevinovat, fara intentie, firesc, in manieră … Fibonacci.

Nimic insa din ceea ce credem ca determinam in afara noastra, nu poate afecta ceea ce ne-a determinat, dar sigur ne poate afecta autodeterminarea.

Dumnezeu nu e singur dar e Singurul.

* * *

“Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.”

“Atunci când soluţia este simplă, Dumnezeu îţi răspunde.”

“Cu cât matematicile sunt mai exacte, cu atât se desprind de realitate.”

“Nu tot ceea ce poate fi numărat contează şi nu tot ceea ce contează poate fi numărat.”

“Orice prost poate să ştie. Scopul este să înţelegi.”

“Imaginaţia e mai importantă decât cunoaşterea.”

“Mintea intuitivă este un dar divin, iar mintea raţională este servitorul fidel al acesteia. Noi am creat o societate care onorează servitorul şi a uitat darul.”

“Singurul scop justificabil al instituţiilor politice este să asigure dezvoltarea nestânjenită a individului”.

“Oricine se proclamă pe sine însuşi judecător în Câmpul Adevărului şi al Cunoaşterii este un naufragiat de care râd Zeii.”

“Tot ce este cu adevărat măreţ şi înălţător este creat de omul care poate trudi în libertate.”

“Dacă dorim să continuăm a trăi pe această planetă, este nevoie de o schimbare de atitudine.”

“Idealurile care mi-au luminat calea şi din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viaţa cu voioşie, au fost Bunătatea, Frumuseţea şi Adevărul. Banalele subiecte ale eforturilor umane, posesiilor, succesului exterior, luxului mi s-au părut întotdeauna demne de dispreţ.”

“Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.”

“Nu trebuie să reflectezi prea mult pentru a-ţi da seama, din viaţa de zi cu zi, că fiecare existăm unul pentru celălalt.”

“Aceste lucruri care sunt de nepătruns pentru noi există cu adevărat. Dincolo de tainele naturii rezidă ceva subtil, intangibil şi inexplicabil.  Veneraţia pentru această forţă mai presus de tot ceea ce putem noi înţelege este religia mea.”

” Viaţa este un mister, nu o problemă care trebuie rezolvată.”

-  Albert Einstein –

_{* *  *}

Am rupt de mai multe ori  iar cand o luam de la  inceput scriam acelasi lucru. Acelasi lucru in mai multe feluri. Nu puteam sa termin si nici sa trec mai departe.

A fost trist  de tot pentru ca odata cu asta, nu mai aveam nimic al meu.

Stiam in general ca nimic nu este al nostru, dar scrisul, macar scrisul il credeam …

cand el s-a terminat, intelesesem ca nici el nu fusese al meu.

Atunci am incercat sa-mi adun pacea si cand s-a adunat, mi-a trimis  un gand straveziu, straveziu, ca o eliberare – “Nu mai am nimic. Nimic al meu.” Daca acest sentiment era  adevarat si tinea, in libertatea in care m-am trezit puteam sa fac orice. Orice as fi dorit…ca un copil fugit  de-acasa. M-am intrebat, ce?  Si n-am stiut sa-mi raspund.

Ciudata libertate…

Dar n-a durat decat o zi si-o noapte,  atat cat sa-nteleg. Apoi m-am pomenit intinzand mana dupa un pix.

Trebuia sa iau o foaie de hartie si sa scriu, nu stiam ce dar scriam, scriam din nou si habar n-aveam ce scriam. Nu-mi aduc aminte decat atentia de a nu pierde nimic.

Am citit la sfarsit.

Era ceva netratabil ca scris, nici ca timp, incheierea aceea pe care o asteptam.

18  randuri. Iar aceste randuri nu erau nici frumoase, nici bune.

Doar trainice – ca drumul semintelor  spre pamant.

Aveau tot ce trebuie ca sa fie de unele singure – lumina si paternitate .

Au fost 18. Aici vor ramane 9. Si unul.

“ Nu va inspaimantati. Nu plangeti. Nu huliti. Nu blestemati. Nu urâti.

Peste vointa omului este vointa domnului.

Lepadati-va de voi. Curatati sufletul vostru.

Suferinta este sansa pe care v-o dau.

[ ...]

Fara mila va fi cernerea pana la virtuti.

[ ...]

Rabdati fiindca  mai aveti multe de trecut.

[ ...]

Intunericul nu vrea lumina el sta peste tot in umbra ca sa poata-nsfăca.

Incingeti-va mintea si inima cu braul Luminii.

Ea va va salva.”

http://www.youtube.com/watch?v=fYBpcIJUGFA

Share on Facebook

.

Share on Facebook

Share on Facebook

Pana reusesc sa-mi fac toate „bagajele”, mai e ceva timp.

Recunosc imaginea unei servitoare, negresa fireste, la capatul razboiului de secesiune.

Cu salul tricotat pe umeri, in mana dreapta tinand un geamantan mai mare , in mana stanga, un geamantan mai mic si o bocceluta cu suveniruri, legata la gura, stand timp de cateva rasuflari, in cadrul unei usi innegrite si inalte, data la perete.

In fata ei, un drum de tara prafuit, al carui sfarsit se pierde in linia orizontului, rupandu-se serpuitor in zeci de rascruci, de-o parte si de alta.

In curand, arsita soarelui va fi năucitoare, asa ca ar fi bine sa se grabeasca.

Mai spuse acestea, inainte ca fusta ei de muselina neagra sa inceapa sa se micsoreze, cu un colt de poala, atingand colbul alburiu al drumului.     

Enya The Memory of Trees /Athair Ar Neamh

Share on Facebook

” Lumina dacă se stinge, rămâne întuneric.

Întunericul dacă se stinge, rămâne lumina .

Lumina este lumină şi acolo unde este întuneric,

Întunericul nu este întuneric acolo unde este lumină.”

(E.-d.s.)

Share on Facebook

Share on Facebook

Share on Facebook

            Bun venit mumă zmee, îi strigă acesta, ridicând bila de foc cu amândouă palmele.

Aceasta se rostogoli de câteva ori, trei, şi când avu din nou  mâini, le ridică ţinănd paloşul deasupra capului, lui Prâslea ca să-l taie.

            Prâslea îngenunche, îşi plecă capul şi-şi dezgoli gâtul, apoi îi spuse mumei că însfârşit după asta, nu va mai avea de ce să fie mânioasă.

            Muma zmeului uimită, înnebuni de durere când înţelesese că nu ar mai avea niciun rost pe lume şi-şi făcu singură seama.

            Prăslea cel voinic se ridică, se uită înspre mumă, înspre poarta palatului cu fata lui de împărat, apoi sus înspre pasăre, îşi privi zalele şi paloşul, îşi aruncă şi teaca şi plecă. La ce bun să mai stea? Cine mai ascultă o poveste fără nicio voinicie?

Share on Facebook

            Bun venit mumă zmee, îi strigă acesta, ridicând bila de foc cu amândouă palmele.

Aceasta se rostogoli de câteva ori, trei, şi când avu din nou  mâini, le ridică ţinănd paloşul deasupra capului, lui Prâslea ca să-l taie.

            Prâslea îngenunche, îşi plecă capul şi-şi dezgoli gâtul, apoi îi spuse mumei că însfârşit după asta, nu va mai avea de ce să fie mânioasă.

            Muma zmeului uimită, înnebuni de durere când înţelesese că nu ar mai avea niciun rost pe lume şi-şi făcu singură seama.

            Prăslea cel voinic se ridică, se uită înspre mumă, înspre poarta palatului cu fata lui de împărat, apoi sus înspre pasăre, îşi privi zalele şi paloşul, îşi aruncă şi teaca şi plecă. La ce bun să mai stea? Cine mai ascultă o poveste fără nicio voinicie?

Share on Facebook

        Stateam la o bere o pizza si-o cafea într-o grădină, cu o prietenă pe care n-am mai văzut-o de la sfârşitul copilăriei ei şi adolescenţei mele fiindcă  plecase cu părinţii din ţară.  Era aproape noapte, iar la lumina veiozelor de pe mese din visinii de deasupra se desprindeau mereu gâze şi gândăcei, care ne cădeau din când în când pe unde apucau, prin păr, pe ceafă, în farfurii.  

 

            Bucuria revederii ne proiectase parcă într-un film cu Pierre Richard . Dialogul se anunţa bogat dacă ar fi putu să înceapă dar tentativele erau simultane aşa că ne tot cedam începutul, ca şi capetele de propoziţii care rămâneau abandonate aproape de jumătate din cauza banalului din cuvinte care nu mai puteau vorbi pentru noi. În pauzele dintre, dădusem simultane şi la lipăitul palmelor pe ceafă şi o tot ţinusem aşa într-o bâlbă de   neimaginat în vreo cinci rânduri până la intervenţia salvatoare a băiatului cu meniul care  revenise pentru a treia oară, de data asta cred, hotărât să şi-l ia înapoi. El a fost cel care, spre uimirea noastră reuşise să formuleze până la capăt şi prima întrebare. 

        - (ei, făcuse cu privirea) V-aţi decis? 

     Cum însă soarta nu pare intotdeauna dreaptă, ceea ce fusese spre salvarea noastră ajunsese să devină pierzania lui – hohotul aproape obscen care fusese din păcate şi ultimul nostru simultan. 

 

           O perioadă am rezistat eroic asaltului mini-podelor, ea mai greu, dar fiindcă eu nu păream să bag asta de seamă, mi s-a alăturat ireproşabil, făcând haz împreună, prin comparaţie, de tot felul de lucruri şi concepte indigene şi extra-gene,  până şi de scara aromelor care urcau din pizzele aburinde sau din pahare, dacă sunt spre deliciul gândăceilor scoborâtori sau spre moartea lor. 

           Mă întrebam oare cine să fie de vină, lumina sau aromele?      

            În acelaşi timp, totuşi, planurile intrebărilor şi poveştilor păreau să iasă vertiginos din remiză, părerile asupra aceluiaş tip de experienţe divergeau până la rădăcina lor comună. Credeam că descâlcim un ghem înfăşurat după un traseu cunoscut dar descopeream că nu rămăsese aproape nicio urmă din cele cunoscute, că firul fusese încurcat după ritualuri ce păreau pentru amândouă o sursă de continuă uimire.   Atunci, nemiloasa observaţie şi curiozitate au luat treptat dar ferm locul emoţiei şi hazului. 

          În faţa mea stătea un alt om, nou, aproape necunoscut. Sigur pe sine, exuberant, organizat, fără expresii care n-au conţinutul unei făptuiri, unui folos, un om care pusese un preţ clar pe capul timpului, dornic parcă să fructifice micrometric orice şansă a realităţii  ivită în traiectoria sa. Pentru prima dată în acea  seară am conştientizat lucid, în concret, locul, timpul şi întâmplarea în care mă aflu. Dar până şi asta n-a fost pentru că doream eu ci pentru că am fost împinsă, inspirată s-o fac. 

         Eram fascinată dar şi destul de descumpănită.   

         Prietena şi  fosta mea vecină care îmi fusese dată în grijă cu lecţiile, cu viaţa,  de catre părinţi pe parcursul şederii lor în străinătate, era cea de la care luam eu acum lecţii. Trebuia însă să fiu sinceră şi să recunosc în mine elevul mediocru, care nu va absolvi niciodată aceasta scoala, oricât de buni mi-ar fi profesorii, oricât de mare ar fi strădania mea şi îndemnul lor. Între-timp, din cauza gândurilor asupra penibilului în care m-am trezit dintr-odată şi pe care nu mi l-am recunoscut până acum, nu reuşisem s-o mai urmăresc, am tresărit însă la plesnetul palmei ei peste antebraţul meu, pe care căzuse fără să simt ceva. A râs uitându-se la faţa mea: 

 -       Well, dar ce te-ai speriat aşa?   

            Deşi o priveam, pentru o clipă mi-a apărut imaginea figurată a unei căderi mult mediatizate la vremea aceea, a unei gimnaste rusoaice parcă, la paralele inegale, cădere care o despărţise definitiv de podium, de fapt îmi apăruseră doar măinile pline de talc trecând prin alunecare de la o paralelă la alta şi nu căderea în sine, dar stiam despre cine este vorba . 

             Aşa erau şi distanţele dintre întrebările şi răspunsurile noastre, la paralele tot mai inegale. Oare cine să fie de vină, continentul sau clima, timpul sau timpurile, lumina sau aromele?

                                    

            Într-un târziu, când n-a mai avut resurse pentru haz,  pentru amintiri şi pentru prezent, ne-am luat paharele şi ne-am aşezat la o masă neluminată. Aici părea un mediu bun pentru nebuloasa constelatie a viitorului. 

-         Acum, că ţi-ai văzut cu ochii atinse toate targheturile propuse şi ai timp puţin şi pentru tine, ce-ai vrea să faci? 

 -         Să-mi găsesc un român, să mă mărit şi să fac 2 copii. 

 -         Şi cam ce ai in vedere? i-am spus cu maliţie înfundându-mi zâmbetul într-un colţ de buză fiindcă îmi  închipuiam că şi pentru asta, după cum vedeam mergând lucrurile, ar putea să-şi fi făcut o analiză Swot. 

 -         Cum să fie? Devenise dintr-odată serioasă şi  aproape pe nerăsuflate dar clar şi apăsat îmi spuse mai ales cu ochii ei aprinşi şi larg deschişi: 1. bogat (sau măcar casă în România), 2. să aib-un job ca lumea ca să stea pe propriile picioare, 3.deştept (măcar o facultate care poate fi echivalată si-un master) 4. să ştie măcar 2 limbi străine, 6. să fie descurcăreţ şi 7. să fie “de casă”. 

 -         Şi să te iubească. 

 -         Da, şi să-l iubesc, sure. 

 -         Păi, n-o să-l iubeşti dacă îndeplineşte toate condiţiile astea?

marşam crezând, sperând încă în acelaşi spirit de glumă. 

 -         Ba da. 

 -         Eşti sigură? 

 -         De ce nu?! 

 -         Şi toate astea, te-ar  face fericită acum? o întreb, în timp ce în mine creştea o temere ca atunci când ….[*…]     

-         Da. Cred că da…normal! pentru prima dată de când vorbeam îşi scoase privirea dintr-a mea o perioadă mai lungă de timp şi şi-o plimbă prin negura copacilor. Revenise cu un gest brusc, printr-o reintoarcere rapidă şi neaşteptată a capului (cum văzusem mai ales la păsări -când simt în apropiere ceva necunoscut) şi îşi resădi privirea într-a mea, cu o tonică stridenţă a glasului în semn de reproş fiindcă, cred că ridicasem uşor o sprânceană. 

-        Ce, ţi se pare că cer prea mult, că-s prea pretenţioasă? Nu crezi că trebuie să-mi găsesc şi eu pe cineva pe acelaşi plan cu mine? Nu crezi că merit? 

  

            Aş fi râs în altă împrejurare, aş fi râs amar în hohote de ea, de mine şi de neperspicacitatea mea, de veşnica naivitate în faţa curgerii timpului sau de talentul meu innascut de a mă complica, dacă ar fi fost vorba de altcineva, un cunoscut, un amic, un coleg, orcine altcineva, dar nu, nu de această prietenă din copilăria ei şi din adolescenţa mea…

 

         De data asta, a fost rândul meu să caut sprijin în tovarăşele mele, frunzele nedesluşite din întunericul copacilor şi să le împărtăşesc geamătul surd al adâncii tristeţi care mă pălise, lor şi gândacilor căzători de care râsesem şi faţă de care fusesem atât de nepăsătoare. 

         Nu i-am răspuns imediat, abia când m-am simţit în stare s-o fac, i-am spus închizând la început ochii, fiindcă n-am putut să o las să citească ce era în ei: 

 -         Nuu, mi se pare că ceri puţin, prea puţin, aproape…nimic. 

 

                                                  […] 

 

 

  *

                                             

                                                     

        O rugasem să mă lase să cobor din maşină ceva mai inainte de casă, simteam nevoia sa-mi dezmortesc picioarele, să  merg un timp pe jos şi să  caut, să  regăsesc sau să o reconstitui pe ea, pe prietena şi vecina mea, pe vecinica mea dragă. 

            Un timp n-am putut dar apoi i-am  regăsit expresia aceea binecunoscută de mai demult, in care existau tot soiul de mirări şi de nesiguranţe, limpezimea fără margini a ochilor ei cruzi care aşteptau numai confirmări, întrebările ei eliberatoare şi prizonieratul lor când se îndrăgostise prima oară,  atacul de panică când a crezut că rămăsese insărcinată după ce dormise îmbrăţişată cu el,  bucuria când o asiguram că-i stau atât de bine rochiile pe care le poartă la întâlnire, chiar şi palma copilărească pe care mi-a tras-o crezând că aş fi putut să-i fiu vreodată sau in vreun fel rivală şi  plânsul acela în sughituri  care-mi sfâşiase inima, ca mai mereu atunci când regreta câte ceva.

 

         Mi-am luat secvenţele astea din spatele ochilor,  am extras un duplicat al fiinţei care trăia nealterat în conştiinţa mea şi le-am acoperit cu toate trăirile inimii ei care erau vii într-a mea, le-am înfăşurat într-o mantie albă strălucitoare la care nici nu puteam visa,  i le-am suprapus printr-o aruncare imaginară peste imaginea vie a celei care era acum, rostindu-i neintrerupt numele, am strâns-o în braţe aşa recompusă, ca pentr-un rămas bun de la uşa altor tărâmuri, am făcut semnul crucii şi i-am zis : te du cu bine, copil al sufletului tău,  înapoi, Acasă!                                          

                                                                   

                                                             

                                                                         

Share on Facebook